Ciupitorii de obraji
Devine un chin să mergi cu copilul într-o “vizită”. Sau să vină ceva rude la tine, mai ales dacă au o oareşce vârstă. Primul lucru pe care vor să îl facă e să vadă copilul. “Unde e copilul?”. Nu contează că doarme, mănâncă, nu are chef. Ei trebuie să îl vadă.
Dacă doarme, mai are o scăpare. Tragi o minciună rapidă cum că a adormit greu, îl dor gingiile pentru că tocmai ce îi mai iese un dinte, se găseşte ceva ca să îl scapi pe săracul copil. Dar dacă nu, e nasol. Şi nu se mulţumesc cu văzutul. Dacă tot au ajuns lângă el, trebuie să îl ia în braţe, să îl pupe, să îl ciupească, să se strâmbe la el, doar doar îl fac să zâmbească. Şi de obicei se întâmplă invers, copilul se pune pe plâns. Înjuri în gând şi începi să duci muncă de lămurire cu toată lumea. Încerci să potoleşti copilul şi în acelaşi timp să le explici oamenilor cum că e obosit, nu a dormit bine. Şi asta cât mai calm, deşi îţi vine să îi scoţi în şuturi, pentru că altfel a doua zi încep telefoanele de la părinţi şi iar îţi faci o mie de draci. Singura consolare e că nu vor mai trece pe la tine o lungă perioadă de timp 
If you enjoyed this post, please consider to leave a comment or subscribe to the feed and get future articles delivered to your feed reader.
Comments are dofollow
frustrant, nu? hehe…desi sunt de partea cealalta a baricadei, sunt o “ciupitoare”…dar acum…tre sa avem si noi ceva de castigat din vizita asta, pe langa o gustarica si o bauturica, nu? putin chip de inger ne lipseste…nu fiti egoisti cu noi, cei care nu avem