Poem de închinare
Dacă tot au fost “zilele Vaccin Tudor”, nu se poate să nu citesc şi o frântură din opera vadimistă:
Avem un bărbat intre noi şi lumina
Ne luăm din lumina ochilor săi
E blând ca amurgul sfinţind Bucovina
Şi aprig ca Oltul vuind printre văi
Pământul acesta l-a dat, într-o iarnă
Aşa cum dă iarba dintâi, prevestind
Schimbarea la faţă a firii şi-a vechei
Suflări româneşti cu peceţi de argint
Şi multe zăpezi l-au albit pe la frunte
Şi-atâtea nedreptăţi l-au durut
Tăind pentru noi pârtii largi către viaţă,
El steagul de foc tot mai sus l-a ţinut
Astfel şi-a urmat Ceauşescu destinul
Cu-o dragoste vie de oameni în piept
Astfel nu mai miră pe nimeni că astăzi
E falnic stejar şi cârmaci inţelept.
Iubindu-şi lucid şi din inimă ţara
Oşteanul din el n-are tihnă de loc
Şi pieptul şi-l pune viteaz la fruntea ţării
Şi pace el vrea, şi belşug, şi noroc
Închin, dar, un cântec de slavă în cinstea
Acestui tezaur de minte şi har
El, care luptând ne-a redat demnitatea
De neam de eroi şi popor legendar!!!
Deja mă gândesc să asaltez anticariatele, poate găsesc vreun volum de versuri, eventual cu autograf 
If you enjoyed this post, please consider to leave a comment or subscribe to the feed and get future articles delivered to your feed reader.
Comments are dofollow
Comments
No comments yet.
Leave a comment