Felix vs. Tribun
Am văzut la chinezu un filmuleţ interesant în care Ion Tristoiu s-a simţit lezat de un articol al lui Cristian Pătrăşconiu de la Cotidianul.
Nelămurirea mea e: care e diferenţa între Antena X, unde se produc Tristoiu, Stan Laptoc, Gadea, inegalabilul Ciutacu şi oficiosul PRM?
Dacă vreţi să vă distraţi şi nu aţi mâncat de curând, vă recomand rubrica “Săptămâna pe scurt” de pe romare.ro. Alcibiade e pseudonimul lui Vaccin Tudor.
Estivale
Văd că toată lumea se plânge de litoralul românesc. Dar cum v-ati simţi aici?
Un miliard şi ceva de oameni însemnă totuşi ceva.
Cele 4 tipuri de sex
- Sexul tragic: ai cu cine dar n-ai cu ce
- Sexul trist: ai cu ce dar n-ai cu cine
- Sexul studenţesc: ai cu cine, ai cu ce dar n-ai unde
- Sexul filozofic: ai cu cine, ai cu ce, ai unde, dar … DE CE?
DEX – revizuit
ABUZ= (Om) fără buze
APOI= apă mare
BIZAR=zar dublu
MACEL= mac mic
MICROSCOP= scop marunt
SOIOS= de soi
INVIORAT = prevăzut cu vioară
ÎNFOCARE = transformare în focă
ÎMPRĂŞTIERE = rezultatul procesului prin care beţivii se fac praştie
GHINIOANE = varianta moldovenească pentru ardelenescul “Bine, Ioane”
LEŞINĂ = pe unde merge “le tren”
MERITORIU = teritoriul ocupat de livada de meri
RATEU = pateu din carne de raţa
SCARABEU = cetăţean ce locuieşte la bloc, la scara a doua; din aceeaşi familie de cuvinte se cunosc scaraceu şi scaradeu.
TRACTOR = actor cu mult trac
TUTUN = a-a-armă de-de-de a-a-artilerie
ŢURŢUR = Sunetul soneriei, iarna
BATALION = fratele mai mic al plutonierului Batal Gheorghe
FIŢUICA = îndemn peiorativ adresat prunelor pentru a se transforma într-o băutură spirtoasă
PSD vrea pe orbită
Zice-se că Geoană ar vrea ca în următorii zece ani un român să se plimbe prin spaţiu cu sualezii. E drept, pe aici lumea nu mai poate de bine, s-au rezolvat toate problemele, hai să cheltuim nişte milioane de parai ca să se dea un bivol cu naveta spaţială.
Nu contează că cercetarea în România e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire, noi o să îl trimitem pe omul ăla în spaţiu, o vedea el cum se descurcă şi ce face acolo.
Eu i-aş propune prostănacului să cumpere bilete (doar dus) pentru tot partidul lui şi să ne trimită impresii din când în când despre comunismul cu faţă umană de pe Marte.
Ideea a fost formulată la prezentarea ofertei de guvernare PSD-PC. Poate că Voiculescu vrea să deschidă o Antenă pe Lună, să îi detaşeze acolo pe Stan Laptop si pe Mircea Badea. Chestie care ar putea fi chiar bună.
Cu Naşul la psihiatru
“Şi dacă am fi câştigat Campionatul European, tot existau intrigi sau controverse. Meciul cu Italia a fost catalogat în primele cinci de la turneul final, deci ceva tot a rămas în urma României. Victor Piţurcă nu a greşit foarte mult, însă m-a nemulţumit evoluţia din meciul decisiv cu OIanda. Atunci trebuia să atacăm”
Desigur, orice s-ar face, nu o să fie bine, Dar oare Sandu şi cu Piţi nu ar vrea să şi demonstreze asta? De ce nu îi spune lui Piţurcă, la un şpriţ: băi Piţi, hai băi, jucaţi şi voi ceva ca să le dăm peste nas la idioţii ăia din presă. Să vedem ce or să mai scrie atunci.
Dar nu, ei sunt viteji doar când e de dat din gură; toată lumea e vinovată, mai puţin ei, care se sacrifică atât de mult pentru fotbalul de la noi.
Phishing
În sfârşit am primit şi eu un mail fake în care eram invitat să trimit user, parolă si număr card. E primul, deja începusem să mă simt furat. Cum dracu, toată lumea primeşte, numai eu nu.
Bine, era de la Raiffeisen, bancă unde încă nu am nici un cont, dar ce contează. L-am primit şi acum sunt şi eu în rând cu lumea.
Oricum, am trimis mailul la o adresă a băncii, cu tot headerul, să vadă de pe unde a venit şi, spre surpinderea mea, am primit un răspuns care nu părea să fie automat în care îmi mulţumeau.
Na, am făcut şi eu o faptă bună azi, ceea ce vă doresc şi vouă, după cum zic cei de la Guerrilla
Viitor de aur, ţara noastră are; dâng dâng
• “Luceafarul e cu o fata pe care o iubesc doi tipi”
• “Ghilimelele apar numai atunci când vorbeşte cineva, chiar şi în şoaptă”;
• “Cuvintele glas şi lumina au sens conotativ numai când se învrăjbesc între ele”;
• “Adică Ion zăcea atât de adânc încât nici nu şi-a dat seama că a uitat lumina aprinsă şi era atât de leneş că nici becul nu la (sic!) mai sterş de praf şi de aceea lumina era murdară”;
• “Eminescu a scris Luceafarul pentru că l-a văzut mai mare decât toate stelele şi de aceea ia (sic!) plăcut … Luceafarul s-a transformat într-un flacău pentru că altfel nu putea so (sic!) iubească pe fata împăratului dar pe urma s-a nasolit treaba pentru ca fata aia iubea pe altul şi Luceafarul s-a întors în cer de unde căzuse”;
Read the rest of this entry »
Cât costă un cocoşel?
Justiţia română zice că ar fi cam 500.000 Euro şi un an cu suspendare. Să zicem.
Avocatul lui Ciomu zice că e mult, că e un record, bla bla bla. Dar câte sule tăiate de doctori a văzut domnul avocat? Ar trebui să se aplice legea talionului în cazul doctorului şi 10 şuturi între picioare pentru avocat, ca să vadă câ de mult s-a exagerat.
Bun, până la urmă asta e datoria lui, să îşi apere clientul, să încerce să îl scape de eventualele pedepse. Dar dă-o în mă-sa de treabă, cum să spui că faci recurs pentru că a fost obligat să plătească prea mult. Mai ales că suma asta trebuie plătită de doctor şi de spital, iar pe deasupra doctorul are şi asigurare de malpraxis. Adică pe felcer o să îl coste de fapt cam 100.000, în timp ce pacientul poate să facă pe eunucul, asta după ce a divorţat iar pentru a-şi vedea copilul trebuie să facă cerere la fosta nevastă.
Justiţia la români
Scriam acum ceva vreme despre jandarmul bătut de câţiva aşa-zişi suporteri ai echipei “U Cluj”.
Citesc acum în Evenimentul zilei:
Greşelile procurorului anchetator
Cazul de faţă a fost prost instrumentat de către procurorul Nicolae Păşcuţ. Există voci autorizate care susţin că procurorul a fost depăşit de complexitatea cazului, motiv pentru care a făcut încadrări juridice greşite! Procurorul Păşcuţ, care şi-a anunţat intenţia de a se pensiona, nu a putut dovedi ultrajul, deşi doi dintre cei trei tineri arestaţi, Adrian Stanciu şi Toja Tivadar, au recunoscut în prima fază că ştiau că Olah este jandarm! Următoarea încadrare juridică greşită a fost făcută în momentul în care procurorul a dispus trimiterea în judecată a celor trei tineri arestaţi pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, şi nu pentru tentativă la omor deosebit de grav! Judecătoarea Beatrice Birău, de la Judecătoria Cluj-Napoca, şi-a dat seama de această greşeală a anchetatorului şi a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav, pedepsită mult mai aspru decât cea de vătămare corporală gravă. Dosarul se află acum în faza de judecată la Tribunalul Cluj şi are ca termen data de 17 iulie 2008.
În ce altă ţară aşa zis europeană animalele alea ar mai fi libere?
Căutând câte ceva despre acest procuror Păşcuţ, dau de 2 articole din presă:
http://www.9am.ro/ şi http://www.clujeanul.ro/
Presupunând că nu e doar o coincidenţă de nume mă întreb de ce mai e procuror respectivul. Şi, din nou, de ce animalele alea nu sunt încă în puşcărie, pentru o bună bucată de vreme?
